Alege să fii salvator!
Dimensiune font:
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” al judeţului Bacău face recrutări pentru viitorii subofiţeri
Până pe data de 29 iulie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” recrutează candidaţi cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul Bacău, în vederea participării la concursul de admitere organizat de către Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” - Boldeşti, judeţul Prahova.
La concursul de admitere vor fi scoase la concurs 224 de locuri pentru subofiţeri (din care 2 pentru rromi) pentru IGSU. – bărbaţi. Durata studiilor la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti este de 2 ani.
Citeşte şi
Vivariul va intra în reabilitare
Condiţiile de înscriere
Pentru a participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, persoanele care intenţionează să candideze trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie declarate „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic, aptitudinea se constată de către structurile de specialitate ale MAI/ comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile.
Totodată, trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs; să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.
În acelaşi timp se cere să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concursul de admitere; să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00; să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ şi să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile.
Pentru înscrierea pe locurile alocate distinct minorităţilor naţionale, candidaţii depun la dosarul de recrutare şi o adeverinţă din partea unei organizaţii etnice, constituite potrivit legii, care să ateste etnia de apartenenţă a candidatului, respectiv calitatea de etnic.
Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs.
Sonia PAVELESCU
Candidaţii care au mai multe opţiuni sunt informaţi cu privire la reluarea procedurilor stabilite pentru recrutare şi selecţie, respectiv cu faptul că se constituie dosare de recrutare distincte pentru fiecare instituţie de învăţământ pentru care au optat. În acest caz, fişa medicală se depune în dosarele de recrutare suplimentare în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuţii de recrutare.
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau