Alertă maximă la Pneumologie
Dimensiune font:
Pe ultima sută de metri, conducerea judeţului caută să rezolve problemele legate de dotarea Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi. Încă din luna martie a acestui an, Consiliul Judeţean Iaşi a organizat nu mai puţin de patru licitaţii pentru dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale, numai că, de fiecare dată, nu s-a prezentat niciun ofertant. Şefii judeţului au intrat în stare de alertă, mai ales că se apropie sfârşitul de an şi riscă să piardă fondurile alocate acestei achiziţii.
„Noi sperăm să nu se ajungă în situaţia de a pierde aceşti bani, de aceea începem negocieri accelerate cu furnizorii. La nicio licitaţie pe care am organizat-o până acum nu am avut ofertanţi. Nu e o situaţie doar la nivelul judeţului, ci se întâmplă peste tot, la nivel naţional”, a declarat Alin Aivănoaei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Negocierea accelerată înseamnă, de fapt, negociere pe parcursul a 15 zile, în loc de 52 de zile, atât cât ar dura un proces de achiziţie cu anunţ de participare. S-a ajuns în această situaţie deoarece durata contractului de finanţare, în cazul dotării ambulatoriului, este până la data de 31 decembrie 2015, când, în mod normal, echipamentele ar trebui să fie deja instalate. Contractul are o valoare estimată la 340.000 euro, în două loturi, şi presupune achiziţia de echipamente medicale de radiodiagnosticare şi imagistică ecografică şi echipamente IT.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau