Amendă record pentru depozitarea molozului pe domeniul public
Dimensiune font:
În cursul acestei săptămâni, poliţiştii locali s-au sesizat cu privire la faptul că pe strada Sfântul Ioan, un camion deversa, pe domeniul public, moloz şi pământ excavat provenit în urma lucrărilor de construire. În urma verificărilor a fost identificată societatea comercială căreia îi aparţinea autovehiculul, aceasta fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 40.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195 / 2005, privind protecția mediului. Potrivit actului normativ menționat, persoanele fizice şi juridice, după caz, au obligaţia de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau