Amenzi de 50.000 de lei pentru agenţii economici din Suceava care folosesc zilieri
Dimensiune font:
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat o campanie privind respectarea prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea activităţilor cu caracter ocazional prestate de către zilieri, precum şi a reglementărilor referitoare la prevenirea şi combaterea exploatării copiilor şi tinerilor, prin muncă în aceleaşi condiţii. Inspectorul şef Romeo Butnariu informează că vizată a fost identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri, în condiţiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă şi luarea de măsuri pentru respectarea legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă. Grupul ţintă al controlorilor l-au constituit agenţii economici la care se prestează munca necalificată cu caracter ocazional, în domeniile prevăzute în clasificarea activităţilor din economia naţională, urmărită fiind determinarea acestora de a respecta obligaţia înfiinţării şi completării registrului de evidenţă a zilierilor, dar şi de transmitere a unui extras al acestuia, în termenul legal, la ITM Suceava. Pe linia relaţiilor de muncă, la acţiune au participat 16 inspectori, aceştia controlând 17 beneficiari, în urma verificărilor efectuate aplicate fiind 10 sancţiuni contravenţionale. Astfel, amendaţi au fost 5 agenţi economici, valoarea amenzilor aplicate însumând 47.800 lei. Pe latura securităţii şi sănătăţii în muncă, 6 lucrători ai ITM au controlat 6 beneficiari ai muncii zilierilor, 5 dintre aceştia fiind amendaţi. „Acţiunile de control s-au axat inclusiv pe creşterea gradului de conştientizare a beneficiarilor şi zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale, precum şi diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea acestora”, a declarat Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Conform legii, domeniile în care se pot presta activităţi care au caracter ocazional sunt agricultura, vânătoarea şi pescuitul, silvicultura, exploatările forestiere, piscicultura şi acvacultura, pomicultura şi viticultura, apicultura, zootehnia, spectacolele, producţiile cinematografice şi audiovizuale, publicitatea, activităţile care au caracter cultural, manipulările de mărfuri, precum şi activităţi de întreţinere şi curăţenie. Durata minimă de muncă este de cel puţin o zi, adică de 8 ore de activitate, respectiv de 6 ore, în cazul minorilor. Perioada maximă de prestare a muncii către acelaşi beneficiar este de 90 de zile calendaristice, zile cumulate pe durata unui an. Vârsta minimă a persoanelor care pot desfăşura activităţi cu caracter ocazional trebuie să fie de minim 16 ani.
Citeşte şi: Doar două curse pe Aeroportul Suceava
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau