Andrei Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele
Dimensiune font:
Judecat în dosarul retrocedării ilegale de păduri, el a cerut ieri, prin avocatul său, să fie aplicată în cazul său procedura simplificată, după ce şi-a recunoscut faptele de care este acuzat de procurorii anticorupţie * magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decidă în 23 iunie dacă Andrei Hrebenciuc va fi judecat prin procedură simplificată
Potrivit Codului de procedură penal, procedura simplificată se aplică atunci când o persoană implicată într-un dosar penal semnează un acord de recunoaştere a vinovăţiei. „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia”, conform articolului 479 din Codul de procedură penală. Conform legii, acest acord se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani.
Dosarul retrocedării ilegale de păduri
În dosarul retrocedării ilegale de păduri au fost trimişi în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane. Sunt judecaţi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan. Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi persoana fizică Alina Suciu.
Citeşte şi: Pagubă de 100.000 de euro la cel mai mare şantier
Ionuţ ŞERBAN
Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani. El se află în arest la domiciliu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau