Angajări la Cornişa
Dimensiune font:
Municipalitatea botoşăneană va face angajări în 2016 în noua Direcţie care va fi înfiinţată pentru administrarea Parcului Cornişa.
Primarul Ovidiu Portariuc a avut o rundă de negocieri cu sindicatele care au cerut majorarea salariilor şi acordarea celui de-al 13-lea salariu. „Sunt negocierile care au loc anual, vizavi de posibilitatea unor creşteri salariale. I-am asigurat că în măsura posibilităţilor bugetare vom lua în calcul aceste majorări. S-a discutat şi despre al 13-lea salariu şi le-am reamintit că noi am fost cei care le-am dat banii care au fost tăiaţi în 2011-2012 şi că atâta vreme cât există resurse financiare vom continua să facem rectificări, dar doar în limita posibilităţilor. Nu avem încă o proiecţie bugetară şi am mai stabilit o întâlnire. În anul 2016 va fi o nouă cheltuială majoră trecută în buget, odată cu dechiderea Parcului Cornişa şi va trebui bugetarea a încă 20-25 de posturi, plus cheltuieli de funcţionate, utilităţi, înseamnă o creştere în buget de aproximativ 1,5 milioane de lei”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc. Salariul mediu la noua direcţie ce va fi înfiinţată odată cu deschiderea Parcului de la Cornişa va fi de aproximativ 1.200 de lei.
Cu o investiţie de peste 60 milioane lei, se estimează că Parcul de agrement Cornişa va fi dat în folosinţă la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie, fix în campania electorală pentru alegerile locale.
Parcul va cuprinde bazine de înot acoperite şi în aer liber, patinoar acoperit, râu pentru rafting, aqua-parc, terenuri de sport multifuncţionale, amfiteatru.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau