Angajaţii Primăriei Rădăuţi îşi primesc salariile
Dimensiune font:
Cei aproximativ 200 de angajaţi ai Primăriei Rădăuţi îşi vor primi săptămâna aceasta salariile, după aproape trei săptămâni în care au aşteptat ca Guvernul României, să ia o decizie cu privire la numirea unei persoane care să conducă municipalitatea şi care să aibă „puterea” să le semneze statele de plată. Angajaţii nu şi-au mai primit banii din cauză că Primăria Rădăuţi a rămas fără primar, Consiliu Local, viceprimar şi secretar. Astfel, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a modificat Legea administraţiei publice locale, iar la conducerea Primăriei Rădăuţi a fost instalat secretarul comunei Frătăuţii Noi, Marinică Sofroni. El a fost numit de prefectul Constantin Harasim în funcţia de secretar al municipiului Rădăuţi, până la ocuparea postului prin concurs în condiţiile legii, dar nu mai mult de şase luni şi are şi atribuţii de primar.
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau