Aniversare la 103 ani
Dimensiune font:
Autorităţile judeţene au omagiat veteranii de război * ieri, a fost felicitat de ziua sa, Gheorghe Baciu, un veteran ajuns la vârsta de 103 ani *vrednic, bătrânul spune mândru că „are contract cu Dumnezeu pentru 130 de ani”
Gheorghe Baciu a devenit un prieten al autorităţilor din judeţ, anul acesta fiind cea de a treia întâlnire aniversară de la împlinirea a 100 de ani. Locotenentul în retragere are 103 ani, vârstă pe care a aniversat-o ieri, alături de fete, nepoţi, dar şi de reprezentanţi ai instituţiilor ce au dorit să-i transmită urările de suflet.
Unul dintre cei mai promiţători „recordmani” din judeţ în ale vârstei, Gheorghe Baciu surprinde prin starea fizică bună pe care o are. Vara iese în grădină şi îşi îngrijeşte via, bea o cafea în fiecare dimineaţă şi povesteşte despre cei doi ani de război ca şi cum s-a întâmplat ieri. Doar că a uitat că a spus aceleaşi amintiri şi anul trecut, însă musafirii nu se supără şi îl ascultă cu drag. „Am contract cu Dumnezeu pentru 130 de ani”, spune râzând veteranul, invitând autorităţile să vină şi anul viitor.
Bastonul cu tricolor trimis de prefectul judeţului a fost oferit sărbătoritului de către consilierul Lucică Urigiuc, din cadrul Instituţiei Prefectului, celelalte cadouri, diplome de excelenţă şi insigne fiind oferite de colonelul Gheorghe Jalbă, de la Asociaţia Veteranilor de Război, dar şi de reprezentanţii Centrului Militar Judeţean şi Garnizoanei Botoşani.
Alina CALINIUC
Citeşte şi: Grădiniţă închisă de frica pompierilor
Gheorghe Baciu are trei fete şi peste 20 de nepoţi şi strănepoţi de care s-a ocupat după ce a ieşit la pensie la 62 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau