Artistul Ioan Măric, student la Arte
Dimensiune font:
Autor a peste 80 de expoziţii, pictorul s-a înscris din nou la şcoală * de data aceasta, el a primit carnetul de student
Cine nu l-a cunoscut pe băcăuanul Ioan Măric a ratat unele dintre cele mai frumoase picturi naive. Artistul, cunoscut chiar şi peste hotare pentru talentul său, s-a gândit că n-ar strica să aprofundeze pictura ca la carte aşa că s-a înscris la Secţia de Pedagogia Artelor Vizuale din cadrul Universităţii „George Enescu“ din Iaşi.
Dacă îl priveşti, nu-i dai 69 de ani. Îi vezi doar sufletul tânăr şi talentul pe care le arată tuturor. Pictorul băcăun, consacrat picturii naive, este autorul a peste 80 de expoziţii personale şi vrea să deschidă una permanentă la Iaşi, după cum a spus ieri la deschiderea Şcolii de Arte şi Meserii din Bacău, unde este profesor. „În următorii ani va trebui să fac naveta, Iaşi-Bacău, Bruxelles sau unde voi mai fi invitat. Voi continua să pictez şi să le insuflu celorlaţi colegi, studenţi, dragostea faţă de arta naivă, faţă de valorile şi arhetipurile naţionale”, a mai spus Ioan Măric. Artistul este cetăţean de onoare al municipiului Bacău, al judeţului Bacău şi al comunei Mărgineni, unde s-a născut. În 40 de ani de activitate artistică a fost răsplătit cu multe premii internaţionale. Lucrările sale au fost expuse la Strassbourg, Bruxelles şi la Muzeul Ţăranului Român.
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau