Asasinul din Ţicău a scăpat de închisoarea pe viaţă
Dimensiune font:
Judecătorii Tribunalului au luat o decizie explozie în cazul unui dublu asasinat. Reamintim că trupurile neînsufleţite ale soţilor Petru şi Adriana Alexandrescu au fost descoperite, pe 20 decembrie 2010, în casa lor de pe strada Râpei. Criminalul s-a dovedit Petrică Enuţă, care mai lucra în gospodărie celor doi.
Potrivit unei vecine, bărbatul se certase cu Adriana cu câteva zile în urmă, iar când s-a dus să-şi ceară banii pentru trei zile de muncă, s-a declanşat tragedia. Petru era singur şi i-a cerut să o aştepte pe soţia sa, care se ocupă de finanţele familiei. Nervos, Enuţă a pus mâna pe un cuţit şi l-a lovit de mai multe ori în burtă pe bărbat, până s-a rupt mânerul. Pe Adriana a atacat-o când a venit, lovind-o cu lama în spate, fără să-i pese că se tăia şi el la mâini. Adriana a încercat să fugă, însă agresorul a prins-o şi a tras-o înapoi, înfigând cuţitul până n-a mai putut scoate lama din obrazul ei. Fratele lui Petru, imobilizat la pat şi mut, a auzit din altă cameră ce se întâmpla, dar n-a putut interveni.
În faţa procurorilor, Enuţă a recunoscut crima, însă a susţinut că a fost dictată de supărarea că nu va primi cei 600 de lei pe care i-a luat, împreună cu un card de cumpărături, şi care i se cuveneau. Cu ei şi-a plătit chiria şi şi-a cumpărat de mâncare. Pentru tâlhărie şi omor deosebit de grav, Enuţă a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar recent a făcut o cerere de aplicare a noului Cod Penal. Judecătorii Tribunalului au dat acum verdictul: ei i-au redus pedeapsa la 25 de ani de puşcărie. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau