Asfalt nou pe Strada Vişan, abia la anul!
Dimensiune font:
Cetăţenilor de la periferia Iaşului li se promite din nou reabilitarea străzilor. Acest lucru ar urma să se întâmple anul viitor, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, dar mai ales în funcţie de bugetul Primăriei pe 2015
Aşteptările cetăţenilor din Vişan în ceea ce priveşte asfaltarea drumurilor din localitate par a fi luat sfârşit. Cel puţin la nivel declarativ, municipalitatea ieşeană anunţă că acestea vor avea loc imediat după ce aleşii locali vor aviza acest lucru. „Vă informăm că strada Vişan este inclusă în programul de modernizare al Municipiului Iaşi. În acest an, se execută proiectul tehnic pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici în HCL. În ceea ce priveşte executarea lucrărilor de modernizare, acestea se vor executa în funcţie de bugetul anului 2015”, spun reprezentanţii Palatului Roznovanu. Oamenii nu pun însă mare preţ pe aceste noi promisiuni. „Aşa au spus şi în urmă cu doi ani, când au anunţat că strada Vişan este inclusă pe lista străzilor care vor fi asfaltate. Cu toate acestea nu s-a făcut nimic. Ulterior, au spus că mai întâi trebuie finalizate lucrările de canalizare, după care se va asfalta. La fel, vorbe goale...”, afirmă unul dintre localnici.
ApaVital spune că solul instabil nu permite asfaltările
Dacă edilii promit să vor asfalta strada Vişan, reprezentanţii societăţii de apă şi canalizare au susţinut recent că instabilitatea solului face imposibilă refacerea zonelor afectate de lucrări. „Pe aproape toată lungimea unde s-a montat colectorul a fost întâlnită o structură geologică foarte slabă a solului constituită din pământuri sensibile la umiditate cu intercalaţii de marne care şi-au schimbat caracteristicile mecanice şi de stabilitate în contact cu aerul, dar mai ales cu puternice infiltraţii de apă, din izvoarele aflate în versant şi din infiltraţiile de la fosele septice neetanşe. În aceste condiţii, lucrările de refacerea umpluturilor, precum şi a stratului final de piatră spartă sau de pietriş au fost compromise de umiditatea ridicată din sol”, au spus oficialii ApaVital.
În aceste condiţii, cert este că locuitorii din Vişan vor avea parte de o nouă iarnă tumultoasă, atât timp cât ,odată cu venirea sezonului rece, străzile devin impracticabile. Problema ar fi că infrastructura demnă de Evul Mediu generează alte consecinţe, cel mai bun exemplu fiind cel al unei mame care solicita venirea unui taximetrist pentru a-şi transporta copilul bolnav. „Am sunat la firmele de taximetre şi mi-au spus că nu au maşini, că nu se încumetă nimeni să ajungă în Vişan, pentru că-şi sfarmă maşinile”, declara aceasta reporterilor „Evenimentului Regional al Moldovei”. Tudor DAMASCHIN
* * *
„Executarea lucrărilor de modernizare se vor executa în funcţie de bugetul anului 2015” - răspunsul Primăriei Iaşi adresat locuitorilor din Vişan
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau