Asfaltări pe bani publici la rude
Dimensiune font:
Consiliul Local Suceava a aprobat, în ultima şedinţă din 2015, constituirea unei comisii care să verifice activitatea Serviciului „Administrare străzi şi sistematizare rutieră” * noua structură, din care fac parte membri ai executivului şi aleşi municipali, va analiza modul de realizare şi recepţionare a lucrărilor la străzi, precum şi corectitudinea acordării avizelor prin care se certifică aducerea la starea iniţială a infrastructurii rutiere afectate de intervenţii
Viceprimarul Lucian Harşovschi, consilier PNL, iniţiator al proiectului, alături de omologul său Ovidiu Doroftei, a acuzat că, în timp ce unele lucrări efectuate în municipiul Suceava apar recepţionate, cu semănătura responsabililor din cadrul Primăriei, calitatea intervenţiilor este cel puţin necorespunzătoare. Harşovschi a remarcat că, în 2015, cu dezvoltarea infrastructurii rutiere s-au cheltuit 20 de milioane de lei, la care adaugă aproape 8 milioane de euro din fonduri europene, şi că sucevenii au nemulţumiri justificate vizavi de modul în care s-a lucrat, carosabilul nefiind readus la starea iniţială. Liberalul susţine că fantoma Pfeiffer (executantul din proiectul european de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare) încă bântuie prin Suceava. Aşa se face că, în cursul săptămânii trecute, firmei i s-a aplicat o amendă de 2.500 de lei fiindcă nu a refăcut strada afectată de săpături. „Acest Serviciu de administrare străzi şi sistematizare rutieră trebuie să ducă la îndeplinire, conform legislaţiei în vigoare, toate actele. Nu este treaba primarului, viceprimarilor sau consilierilor locali să verifice o lucrare. Noi nu suntem de specialitate, însă atunci când este pusă o ştampilă şi o semnătură, înseamnă că lucrurile sunt conforme. De aceea, împreună cu colegii mei, vrem să facem o verificare a acestui serviciu, dar nu avem nimic personal cu cineva”, a reliefat Lucian Harşovschi, prezentând fotografii în sprijinul celor susţinute şi adăugând că, la o adresă din 18 noiembrie prin care cerea lămuriri de la Serviciul „Administrare străzi”, nu a primit răspuns.
Responsabilităţi pasate de la unul la altul
Vasile Mocanu (ALDE) a evidenţiat că viceprimarii fac parte din deliberativ, în calitatea lor de aleşi pe listă, însă şi din executiv, prin votul colegilor consilieri. În această din urmă postură, atât viceprimarul Harşovschi, cât şi viceprimarul Doroftei, ar fi putut sesiza conducerea Primăriei, Curtea de Conturi sau Parchetul. „În calitatea lor de viceprimari, deci de membri ai executivului, trebuiau să verifice aspectele semnalate, iar dacă s-au sesizat, există prevedere legală, în Codul penal, care spune că, dacă în activitatea desfăşurată conform fişei postului aţi constatat că s-au făcut recepţii asupra unor lucrări care nu sunt conforme cu caietul de sarcini, trebuiau sesizate organele abilitate, începând de la Curtea de Conturi şi Parchet, dacă este cazul. Trebuia sesizată, administrativ, conducerea Primăriei, ca să ia măsuri împotriva Serviciului de străzi”, a subliniat Vasile Mocanu, accentuând că prin noua Comisie, cei doi viceprimari îşi fac campanie electorală din postura lor de consilieri liberali.
„Se vrea capul lui Vasincu”
Primarul Ion Lungu a precizat în proiectul de apă şi canalizare responsabilitatea revine dirigintelui de şantier, şi nu Primăria ori o persoană din cadrul serviciului specializat al executivului. Şeful administraţiei locale a iterat că prin această comisie „se vrea capul” lui Ştefan Vasincu, şefului serviciului. „Este clar că acest ţap ispăşitor se vrea în persoana domnului Vasincu, iar domnul Harşovschi a spus-o şi cu două şedinţe în urmă. Domnul Vasincu are multe calităţi, dar, ca orice om, are şi defecte. Eu, ca primar, în anul 2005, l-am schimbat din funcţia de şef de serviciu fiindcă vorbeşte gura fără el. Am pus acolo, în locul dumnealui, un tânăr cu doctorat, care a stat jumătate de an şi a trebuit să plece”, a punctat primarul.
Discuţiile au degenerat, iar la trimiterile repetate la adresa sa, cât şi la activitatea lui Ştefan Vasincu, şefului Serviciului care urmează a fi analizat, primarul Lungu nu s-a mai abţinut şi a considerat că este momentul să dacă unele „dezvăluiri”. „L-aţi folosit pe domnul Vasincu toată vara, neavând atribuţii în acest sens, pentru că el este la Direcţia de investiţii, care este în subordinea primarului. L-aţi folosit în tot oraşul, la asfaltat pe la neamuri, pe la cunoştinţe, pe unde aţi vrut dumneavoastră, iar acum vreţi şi să-l sancţionaţi. De asta v-aţi supărat, haideţi să nu ne dăm după cireş!”, a izbucnit Lungu. Fiind vizat de insinuări, viceprimarul Lucian Harşovschi i-a pretins imperativ primarului Ion Lungu să-i să spună dacă s-a referit la domnia sa. „Chiar în halul acesta, domnule primar? Cu tot respectul, am asfaltat eu la rude acasă? La mine vă referaţi?”, l-a interpelat viceprimarul.
În aceste condiţii, edilul-şef a accentuat că niciodată „nu a asfaltat pe pile”, cum s-a întâmplat în 2015, în locurile unde „stau cunoştinţa, cumătrul, vecinul”.
Lidia DIACONU
Citeşte şi: Căruţele sunt interzise în Suceava
„Eu mă refer la mine. De când sunt primar, de 11 ani, niciodată nu am asfaltat pe pile, indiferent cine a fost şi cine nu a fost. Din păcate, în acest an s-a întâmplat acest lucru” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau