Asistenţa socială seacă bugetul judeţului
Dimensiune font:
Mai bine de o treime din veniturile Consiliului Judeţean Iaşi vor merge către serviciile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în urma rectificării bugetare de săptămâna trecută
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, o nouă rectificare bugetară, ca urmare a fondurilor primite de la Guvern. Astfel, veniturile la bugetul judeţului au fost suplimentate cu 2,4 milioane lei, din sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, la care se adaugă 10,6 milioane lei din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate. De asemenea, la bugetul CJ Iaşi s-au contabilizat venituri de 9,6 milioane lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, bani care au fost deja repartizaţi în teritoriu. Veniturile din serbări şi spectacole şcolare, manifestări culturale, artistice şi sportive au fost de 24 mii lei, la care se adaugă 36 mii lei din concesiuni şi închirieri de către instituţiile subordonate. Veniturile proprii obţinute de spitalele din subordinea CJ Iaşi s-au ridicat, la data de 10 decembrie, la 5,3 milioane lei, iar pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap, CJ Iaşi a primit fonduri guvernamentale în valoare de 4,5 milioane lei. În total, veniturile CJ Iaşi contabilizate la finele săptămânii trecute s-au ridicat la 32,7 milioane lei.
O treime din sumă merge la asistenţa socială
La capitolul cheltuieli, cei mai mulţi bani se vor îndrepta către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, în total 14,4 milioane lei, din care 9,8 milioane lei pentru suplimentarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate şi 4,5 milioane lei pentru suplimentarea cheltuielilor de asistenţă socială, din subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap. Pentru activitatea proprie a Consiliului Judeţean Iaşi, cheltuielile se ridică la 504 mii lei, din care 198 mii lei merg către despăgubiri de proprietăţi în cadrul investiţiilor de la aeroport, iar 216 mii lei pentru suplimentarea cheltuielilor de asistenţă socială pentru programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli. De asemenea, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională va primi 153 mii lei pentru suplimentarea cheltuielilor de personal. Spitalul Clinic de Urgenţă a primit la rectificare 4,9 milioane lei, iar la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi 227 mii lei, în ambele situaţii pentru suplimentarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii. De asemenea, Filarmonica Moldova Iaşi a primit 24 mii lei pentru suplimentarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, iar sume între 60 – 152 mii lei au fost repartizate liceelor aflate în subordinea CJ Iaşi.
Salvarea Transagropolis, negociată ca la piaţă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau