Au început furturile de brazi
Dimensiune font:
Cu o lună înainte de sărbătorile de iarnă, în județul Neamț a fost înregistrat primul furt de brazi pentru Crăciun. S-a întâmplat duminică la Dămuc, chiar în miezul zilei. Cei peste 50 de brazi transportați ilegal au fost confiscați, predați în custodia Ocolului Silvic Bicaz și urmează să fie valorificați către populație.
„Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dămuc, duminică, în jurul orei 12.15, au depistat pe DJ 127A un bărbat de 52 de ani, din București, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta 55 pomi de iarnă fără a avea aplicată amprenta ciocanului dreptunghiular şi fără a poseda pentru aceştia documente legale de provenienţă şi transport”, a spus Elena Bulgarea, purtător de cuvânt IPJ Neamț
Valoarea brazilor confiscați a fost estimată la aproximativ 2.700 de lei. Tot duminică polițiștii au mai confiscat aproape 40 de mc de material lemnos în cadrul unei acțiuni pe tema combaterii infracțiunilor silvice în zona comunelor Borca și Farcașa.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau