Autorii jafului de la Altex rămân după gratii
Dimensiune font:
Hoţii care au dat lovitura spărgând, anul trecut, magazinul Altex din Complexul Comercial „Era” nu vor păsăsi prea curând arestul preventiv. Judecătorii ieşeni au respins zilele trecute solicitarea inculpaţilor referitoare la legalitatea măsurii arestării preventive. „În baza art.348 raportat la art.207 alin.4 şi 6 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Trăistiuţă Ion-Dan, Panait Ştefan Valentin şi Măcăşoi Cristian Marius şi menţine măsura arestării preventive a acestora”, se arată în soluţia Judecătoriei Iaşi. Inculpaţii pot face apel la această decizie.
Pagubă de 650.000 lei
Magazinul Altex din Complexul ERA Shopping Park Iaşi a fost jefuit la începutul lunii decembrie 2015. Hoţii au sustras din magazin în jur de 80 de laptopuri şi 60 de smartphone-uri, întreaga marfă valorând în jur de 650.000 lei. Cercetările au arătat că jefuitorii cunoşteau foarte bine magazinul şi dispunerea camerelor de filmat întrucât, după ce au urcat pe acoperiş, de unde au tăiat o coală de metal din acesta, au reuşit să evite activarea senzorilor de mişcare din apropierea rampei de încărcare a electrocasnicelor Altex. Pe drumul de întoarcere spre maşină, hoţii au pierdut patru laptopuri, care au fost recuperate de poliţişti.
La câteva zile după jaf, a fost arestat Ion Dan Trăistiuţă (29 de ani), care, pe 15 decembrie, a fost arestat pentru 30 de zile. A urmat Valantin Panait, iar în luna martie 2016 a fost arestat Cristian Măcăşoi, în urma unei percheziţii la domiciliul acestuia din judeţul Argeş. Pe lista suspecţilor figurează Florin Stăiculescu, despre care s-ar bănui că se acunde în Italia. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau