Autorităţile sucevene surprinse de iarnă în decembrie
Dimensiune font:
Autoritățile din județul Suceava au încercat să astupe soarele cu degetul. În timp ce prefectul Florin Sinescu ne-a declarat că ninsoarea nu a creat probleme în județ, Daniel Martiniuc, directorul Serviciului Județean de Ambulanță, ne-a spus că din cauza condițiilor meteo, o ambulanță care transporta un pacient a făcut trei ore de la Câmpulung Moldovenesc la Suceava pe Drumul Național 17. Distanța nu depășește 60 de kilometri și în mod normal, poate fi parcursă într-o oră. Pacientul are 75 de ani și a fost internat în Secția de Urologie a Spitalului Județean. „Șoferul de pe ambulanță mi-a spus că dimineață (n.r. marți) a făcut trei ore de la Câmpulung Moldovenesc la Suceava. S-a circulat în condiții de iarnă. Alte probleme nu au fost. La țară s-a circulat mai greu”, ne-a declarat Daniel Martiniuc.
Mai mult decât atât, circulația rutieră de la ieșire din Păltinoasa spre Ilișești, pe sensul de mers spre Gura Humorului, a fost blocată timp de aproximativ o oră, din cauza unor TIR-uri neechipate corespunzător, care au derapat în șoseaua din pădure. Circulația s-a reluat în jurul orei prânzului. Și în municipiul Suceava au fost mari probleme. S-a circulat în condiții foarte grele. Au fost ambuteaje în toate cartierele. Firma Diasil, care a câștigat licitația pentru deszăpezirea orașului nu și-a făcut treaba, s-au plâns sucevenii, care au petrecut ore întregi în trafic, în încercarea de a traversa Suceava.
Oana ȘLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau