Băcăuancă beată criţă şi fugară de la locul accidentului
Dimensiune font:
O băcăuancă de 54 de ani, a băut pe săturate , s-a urcat la volan, a produs un accident şi a fugit de la locul faptei
Lucrătorii de poliţie din cadrul Biroului Rutier aflaţi în acţiune pe strada Mioriţei din Bacău, au fost sesizaţi de către ofiţerul de serviciu al Politiei Bacău, la data de 2 octombrie, în jurul orei 12:20, că pe strada Mioritei s-a produs un accident cu pagube materiale, una dintre mașini părăsind locul faptei. Din primele verificări poliţiştii au stabilit că, după comiterea accidentului unul dintre conducatorii auto și-a continuat deplasare până pe strada Banca Naţională, unde a fost oprit de echipajul politiei rutiere. La volanul autoturismul era o femeie de 54 ani, din Bacău. Femeia emana puternic halena alcoolică, fiind testată cu aparatul etilotest marca DRAGER. Rezultatul a fost de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarea auto a fost condusă la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat doua probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Femeia s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului,, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau