Bacăul a rămas fără apă şi curent electric
Dimensiune font:
Dezastru ieri în municipiul reşedinţă de judeţ după ce o staţie E.ON a fost distrusă de un incendiu * jumătate din localitate, precum şi comunele Hemeiuş şi Mărgineni, au rămas fără electricitate * Compania Regională de Apă a scos din funcţiune câteva staţii de pompare astfel ca şi programul de furnizare a fost restricţionat * situaţia va intra în normal de astăzi
Câteva cartiere din municipiul Bacău din zona centrală şi din cea de nord, precum şi comunele Mărgineni şi Hemeiuş au rămas fără curent electric ieri dimineaţă, ca urmare a unei avarii de proporţii în reţeaua E.ON. „În jurul orei 5.30 a avut loc un incendiu în staţia Gherăieşti, fiind distruse mai multe echipamente. Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în cartierul Gherăieşti, precum şi în comunele Hemeiuş şi Mărgineni”, declara, ieri dimineaţă, Corneliu Zaiţ, purtătorul de cuvânt al E.ON. Echipele au lucrat toată ziua pentru remedierea avariei. „Nu am avut curent de la 5.30 până pe la 10:00. La noi e foarte dificil în asemenea cazuri, fiindcă totul este alimentat la curent electric, în primul rând motopompa care asigură apa curentă şi centralele termice”, a spus un localnic din Hemeiuş.
Bacăul a rămas din nou fără apă
Probleme au fost şi în alimentarea cu apă municipiului Bacău. Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a anunţat că la ora la care a avut loc incendiul a fost nevoită să oprească funcţionarea staţiei de pompare Mărgineni şi a fronturilor de captare Mărgineni I, Hemeiuş I şi Hemeiuş II. „În această situaţie, până la remedierea defecţiunilor de către E.ON Moldova, apa potabilă în municipiul Bacău va fi furnizată restricţionat ca debit şi presiune, din sursa Aducţiunea Valea Uzului”, se preciza într-un comunicat al Companiei de Apă. Au fost afectaţi de lipsa apei mai ales locuitorii din zonele Gherăieşti şi Şerbăneşti. Petruş Rădulescu, director tehnic al CRAB, a declarat că avaria de la E.ON a fost majoră şi s-a produs la staţia de 110 kilovolţi de la Gherăieşti.
Situaţie rezolvată parţial
Tot ieri, în jurul orei 16:00 a fost repusă sub tensiune staţia de la Mărgineni, după ce echipele E.ON au găsit o soluţie alternativă de alimentare cu energie electrică. Directorul tehnic al CRAB a declarat că furnizarea apei potabile va reveni la parametrii normali începând de astăzi. Până atunci, presiunea apei la robinetele băcăuanilor va fi redusă. La nivelul E.ON s-a constituit o comisie de analiză pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Citeşte şi: Primarul din Mărgineni a ajuns în arest
Ionuţ ŞERBAN
În luna ianuarie, toţi cei 180.000 de locuitori ai Bacăului au rămas fără apă mai multe zile în urma unei avarii majore apărută pe conducta principală de alimentare cu apă brută din barajul de la Valea Uzului, situat la aproximativ 40 de kilometri de municipiu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau