Bărbat cu handicap, mort din cauza unei ţigări aprinse
Dimensiune font:
Un bărbat de 67 de ani, care avea un handicap locomotor, şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în jurul orei 4, după ce casa i-a luat foc. Locuinţa victimei se afla pe strada Mirăuţi a municipiului Suceava. Casa avea în jur de 30 de metri pătraţi, era din chirpici, cu acoperiş din lemn şi învelitoare din tablă. La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau în interiorul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la casele învecinate. După ce au pătruns în interior, pompierii militari au găsit, pe pat, trupul neînsufleţit al proprietarului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de o ţigară nestinsă. Cel mai probabil, proprietarul a adormit cu ţigara aprinsă.
Pompierii au salvat un cal, restul casei şi locuinţele învecinate.
Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau