Bărbatul din Bacău acuzat că a făcut sex cu minore a fost arestat
Dimensiune font:
Băcăuanul acuzat că a făcut sex cu fetiţe de 8 şi 10 ani, a fost arestat pentru 30 de zile
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului Vasile Axinte sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și de corupere sexuală a minorilor. „La data de 8 august 2015, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. În referatul cu propunere de arestare preventivă se precizează că în perioada 2014—2015 inculpatul Axinte Vasile, în vârstă de 64 de ani, a săvârșit acte de natură sexuală cu două minore cu vârste de 8 ani, respectiv 10 ani, și a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o altă minoră în vârstă de 11 ani, în prezența celor două. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau