Bătaie pentru fotoliile de judecători și procurori
Dimensiune font:
La acest sfârșit de săptămână încep emoțiile pentru aspiranții la posturile de judecători și procurori. Duminică se va desfăşura prima etapă a admiterii la Institutul Național al Magistraturii (INM), proba eliminatorie de tip grilă la drept civil și procesual civil, penal şi procesual penal.
Ca și în alți ani, doritori sunt cu duiumul. „La concursul de admitere la INM s-au înscris 3.297 de candidaţi, dintre care un număr de 3.267 de candidaţi îndeplinesc condiţiile pentru a participa la prima probă. Concursul se organizează pentru ocuparea a 140 de locuri de auditori de justiţie, din care 70 de locuri sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător, iar 70 de locuri pentru ocuparea funcţiei de procuror”, au arătat reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii. Rezultă o concurență de circa 23 de candidați pe loc. Din Iași, la concurs s-au înscris 42 de candidați.
Proba eliminatorie se va desfăşura la universitățile bucureștene „Nicolae Titulescu”, Creştină „Dimitrie Cantemir” şi „Titu Maiorescu”. Deși e vorba despre viitori magistrați, nu sunt excluse nici eventualele încercări de a copia: „Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni de fraudă, au fost instituite măsuri de securitate adecvate”.
Justiția, în plin scandal
Concursul vine într-un moment când justiția e zguduită de o adevărată revoltă a magistraților cu vechime. Consiliul Superior al Magistraturii a luat în discuție, într-o comisie, ideea promovării doar pe bază de interviu pentru avocații și magistrații asistenți cu vechime de 18 ani, respectiv de 10 ani pentru foștii procurori și judecători care au plecat din motive neimputabile lor. De atunci, CSM și magistrații se tot atacă reciproc. Mai bine de 1.300 de judecători și procurori au semnat un memoriu de protest, iar Uniunea Națională a Judecătorilor din România a ieșit și ea la rampă. „Garantarea independenței justiției, ca atribuție constituțională a CSM, implică inclusiv asigurarea de proceduri care să permită accesul în magistratură doar al persoanelor foarte bine pregătite, integre și apte din punct de vedere psihic să facă față la stres și presiune. Un corp al magistraților slab pregătit sau lipsit de integritate nu poate genera o justiție independentă”, a arătat Natalia Roman, șeful UNJR. Ștefana CZELLER
Anul trecut, au fost 25 de candidați/loc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau