Bătăuş de Paşcani
Dimensiune font:
Poliţiştii Biroului Urmăriri, împreunăcu cei din cadrul Poliţiei municipiului Paşcani au acţionat pe raza municipiului Paşcani, pentru depistarea persoanelor urmărite. Astfel, a fost reţinut un urmărit naţional şi internaţional, Ţ. I. (24 ani), care se sustrăgea măsurii arestării preventive dispusă de instanţă într-un dosar penal în care tânărul este bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire a două persoane, ameninţarea a patru persoane şi distrugere. Pe numele acestuia a fost emis de către Judecătoria Paşcani, mandatul de arestare preventivă, în lipsă pe 2 septembrie. Totodată, acesta a fost audiat într-un alt dosar penal în care este bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a fost introdus în Arestul Inspectoratului de poliţie Judeţean Iaşi. De asemenea, oamenii legii împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Aroneanu au prins pe 12 noiembrie un tânăr de 18 ani, urmărit naţional şi internaţional, pe numele său fiindemis un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, pentru tâlhărie calificată. În baza acestui mandat persoana a fost încarcerată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau