Bătrână ucisă cu un cuţit, găsită într-un apartement incendiat din Negreşti
Dimensiune font:
O femeie în vârstă de 89 de ani, din oraşul vasluian Negreşti, a fost găsită decedată în locuinţa sa, anchetatorii stabilit că aceasta a fost cel mai probabil, ucisă, după care agresorul a dat foc garsonierei în care bătrâna locuia singură. O vecină a femeii a observat incendiul şi a anunţat evenimentul la numărul de urgenţă 112. Când au ajuns la locul intervenţiei pompierii au găsit femeia decedată şi au constatat că este vorba despre o moarte suspectă.
„La faţa locului s-a deplasat o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă. Incendiul nu se manifesta cu flacără dechisă, ci doar cu degajare de fum. Au ars un pat, o saltea, un dulap şi mai multe materiale textile. În locuinţă a fost găsită o femeie decedată”, a declarat purtătorul de cuuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. Având în vedere că pe corpul femeii s-au descoperit urme de violenţă, au fost sesizaţi poliţiştii criminalişti. „Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al JudeţuluiVaslui. Victima era pensionară şi cunoscută cu afecţiuni medicale. De multe ori reprezentanţii Primăriei Negreşti, prin Serviciul de Asistenţă Socială, au ajutat-o pe bătrână cu medicamente şi alimente, fiindcă ea avea o pensie destul de mică. Anchetatorii au audiat câţiva suspecţi şi cred că autorul a intrat în casa bătrânei cu intenţia de a o jefui, după care au incendiat casa cu intenţia de a şterge urmele.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau