Bătrâni bătuţi pentru 23 de lei
Dimensiune font:
Un tânăr de 21 de ani, un minor de 16 ani și o tânără de 20 de ani, au pus la cale o tâlhărie. Zis şi făcut, şi la data 7 iunie, în jurul orei 22:00, cei trei s-ar fi întâlnit la un bar din apropierea locuinței unor bătrâni din comună și ar fi hotărât să sustragă bani de la aceștia. Ulterior, cei trei ar fi pătruns prin efracție în locuința bătrânilor și prin acte de violență i-ar fi deposedat de un portofel în care se afla suma de 23 de lei. Bătrânul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa. Miercuri, 10 iunie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Bacău, au efectuat azi, patru percheziții domiciliare, în comuna Parava, în baza mandatelor emise de Judecătoria Bacău, pentru depistarea unor persoane bănuite desăvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Cei trei au fost conduşi la audieri în vederea cercetărilor. Faţă de cei trei bănuiți s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau