Biciclist accidentat
Dimensiune font:
Un biciclist de 36 de ani din judeţul Bacău a fost dublă victimă - a alcoolului şi a unui căruţaş beat. La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe DC 155, din localitatea Livezi. Din cercetările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din comună, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 155, pe fondul consumului de băuturi alcoolice s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa unui atelaj hipo condus un bărbat de de 58 de ani, din comuna Berzunţi. Căruţa circula circula regulamentar din sens opus, însă căruţaşul era la fel de beat ca şi biciclistul. Biciclistul beat a primit îngrijiri medicale la Spitalul Onești. Atât biciclistul, cât și căruţaşul, au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist și 0.07 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru căruțaș. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau