Birocraţia împiedică tratamentele medicale în străinătate
Dimensiune font:
În ultimul an mai puţin de zece vasluieni au accesat formularul E 112, care le permite tratamentul în stăinătate. Numărul persoanelor care ar putea primi servicii medicale peste hotare este mult mai mare, dar procedura de obţinere a avizelor este greoaie. Zeci de vasluieni bolnavi ar avea şanse să se însănătoşească dacă ar merge la un spital din străinătate, însă birocraţia îi împiedică să facă acest lucru. În fiecare an în medie câte cinci persoane accesează formularul E112. Reprezentanţii Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate spun că sunt foarte multe autorizaţii de obţinut şi din acest motiv numărul celor care au cerut să le fie decontate tratamentele în străinătate este atât de mic. „Sunt solicitări în fiecare an, dar sunt puţine. După ce se depune toată documentaţia şi sunt făcute toate demersurile legale solicitanţii primesc tratamente în spitalele din ţările Europei. Mulţi bolnavi nu reuşesc să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru obţinerea formularului E 112. Bolnavul are nevoie de avize şi aprobări de la autorităţile sanitare din ţară, dar şi de cele ale unităţilor sanitare din ţara UE unde intenţionează să urmeze tratamentul”, transmite conducerea CJAS Vaslui. Cei mai mulţi pacienţi care au nevoie de tratament în străinătate spun că nu doar avizele sunt un impediment. Lipsa banilor pentru transport şi cazare ar fi o altă problemă. Prin formularul E112 se decontează doar serviciile medicale, nu şi transportul şi cazarea în străinătate.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau