Braconieri vizitați de mascați
Dimensiune font:
Pe 17 decembrie, între orele 13:00 – 16:00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Popricani, împreună cu poliţiştii din cadrul S.A.S., S.A.E.S.P., I.T.P.F. Iaşi, şi reprezentanţi ai A.J.V.P.S. Iaşi, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de braconaj cinegetic pe raza comunei Trifeşti, în cadrul căreia au fost efectuate 3 (trei) percheziţii domiciliare, la locuinţele a 3 persoane: Nicolae C., Petru A. şi Gheorghiţă A.
Au fost ridicate 206 kg carne, probabil din specia mistreţ şi căprior, 5 cranii de mistreţ şi o pereche de coarne de căprior. De asemenea, au mai fost ridicate laţuri artizanale din sârmă oţelită şi eşantioane din diferite blănuri de animale sălbatice.
Carnea ridicată a fost predată către reprezentantul A.J.V.P.S. Iaşi, în vederea înaintării către DSV Iaşi, pentru stabilirea cu exactitate a categoriei de vânat din care face parte.
Cercetările continuă în carul dosarului penal existent la nivelul Postului de Poliţie Trifeşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42, alin. (1), lit. m, din Legea 407/2006.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau