Bugete infime pentru persoanele cu handicap
Dimensiune font:
Mai multe primării din judeţ înregistrează restanţe la plata asistenţilor persoanelor cu handicap
Atât persoanele cu handicap, cât şi însoţitorii acestora primesc în fiecare lună banii de la primărie, dar cum edilii nu au avut la început de an suficiente fonduri pentru a pune deoparte bani pentru activităţile de natură socială.
„Cu toate că nouă ni se reproşează că nu putem gestiona problema, Ministerul Muncii este cel care ar trebui să asigure aceste fonduri, prin Ministerul Finanţelor. Noi am înaintat situaţia la timp, însă probabil lipsa resurselor financiare şi recenta demisie a Guvernului vor întârzia plata către beneficiari”, a declarat primarul comunei Puşcaşi, Neculai Ignat.
În comuna Puşcaşi necesarul pentru plata persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora este de aproximativ 35.000 de lei lunar. Primarul susţine că ar fi putut asigura din fonduri proprii ale primăriei bani pentru plata persoanelor cu handicap, însă nu a avut fondurile necesare.
„Conform legii, trebuia să pun 15 la sută din buget pentru aceste categorii de persoane, dar lipsa fondurilor de la începutul anului ne-a determinat să repartizăm o parte din fonduri pentru investiţii sau pentru plata salariilor”, a mai spus Ignat.
Citeşte şi: Paradă impresionantă de 1 Decembrie, la Vaslui
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau