Bugetul Iaşului, un test greu pentru şefii judeţului

default

Dimensiune font:

| 30-01-2015 13:00

 * planul de buget al judeţului Iaşi va fi aprobat pe 12 februarie * este primul mare test pentru şefii CJ, după implementarea noului algoritm de finanţare către primării, direct prin Ministerul Finanţelor

 Bugetul judeţului Iaşi prevăzut pentru anul 2015 este cu 167 milioane lei mai mic decât cel de anul trecut, potrivit proiectului publicat pe site-ul Consiliului Judeţean Iaşi spre dezbatere publică. Dacă la începutul anului 2014, bugetul propriu local al judeţului Iaşi era stabilit la 697,575 milioane lei, proiectul pentru anul acesta prevede un buget de 529,967 milioane lei, o scădere prevestită de consilierii judeţeni. Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei a declarat în plenul ultimei şedinţe la care au participat consilierii judeţeni că o mare parte din fonduri vor fi tăiate de la drumurile judeţene, arătând cu degetul către ordonanţa Guvernului care scoate consiliile judeţene de pe ruta finanţării către comune. „Avem în faţă o scădere cu până la 40% a fondurilor, comparativ cu execuţia bugetară pe anul trecut. Acest lucru se întâmplă ca urmare a ordonanţei prin care, începând cu acest an, Ministerul Finanţelor distribuie banii direct primăriilor, excluzând consiliile judeţene” a declarat Cristian Adomniţei. La rândul său, Victorel Lupu, vicepreşedintele CJ Iaşi a explicat că, în 2014, banii pentru drumuri veneau separat, acesta fiind motivul pentru care bugetul propus este mai mic. Cu toate astea, CJ Iaşi se aşteaptă la o creştere a veniturilor proprii faţă de anul trecut, de la 93.466 mii lei la 104.688 mii lei, sperând la o mai bună funcţionare a sistemului de colectare a taxelor. Astfel, din impozitul pe venit, profit şi câştiguri de capital de la persoane fizice, consilierii judeţeni aşteaptă o colectare de 100.260 mii lei (cu circa 10% mai mult decât în 2014) iar din impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii, 128.371 mii lei (faţă de 143.155 mii lei în 2014). Consilierii judeţeni nu au exclus nici posibile amenzi, penalităţi şi confiscări, care ar putea contribui la bugetul judeţului cu 375 mii lei. În proiectul bugetului, consilierii judeţeni au inclus o serie de sume ce ar urma să vină de la Uniunea Europeană: 146.219 mii lei de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 409 mii lei de la Fondul Social European şi 12.589 mii lei de la Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat.

Bugete „grase” pentru sănătate şi ordine publică

Pentru anul 2015, CJ Iaşi propune un buget de patru ori mai mare decât anul trecut la capitolul „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, stabilind suma de 4.000 mii lei, cea mai mare parte din bani mergând către cheltuielile de personal. La capitolul „Cheltuieli social culturale”, bugetul propus este de 261.868 mii lei, iar pentru unităţile de învăţământ aflate în subordinea CJ Iaşi, 80 mii lei (mai mare cu 27 mii lei faţă de 2014). Din această sumă, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi ar urma să primească 11 mii lei, Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iaşi - 28 mii lei, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iaşi - 34 mii lei, Liceul Tehnologic Special „Trinitas” Târgu Frumos - o mie lei, Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iaşi - cinci mii lei. Bugetul propus pentru domeniul sănătăţii este de 260 mii lei (de cinci ori mai mare decât în 2014), fiind împărţit astfel: Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi - 54.254 mii lei, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi - 52.542 mii lei, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi - 33.629 mii lei, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Maria” Iaşi - 74.619 mii lei, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi - 10.554 mii lei şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi - 34.963 mii lei. „Bugetul pentru sănătate este mai mare datorită proiectelor pe care le avem la cele trei ambulatorii din judeţ. Trebuie menţionat că salariile sunt plătite de Casa Naţională de Sănătate iar Consiliul Judeţean răspunde financiar în ceea ce priveşte infrastructura tuturor instituţiilor aflate în subordinea noastră”, a declarat vicepreşedintele CJ, Victorel Lupu.

Citeşte şi: ApaVital cere despăgubiri în instanţă de la păşcăneni

Pentru capitolul „Cultură, recreere şi religie”, bugetul propus este de 890 mii lei, iar banii ar urma să se împartă astfel: Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi - 33 mii lei, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi - 40 mii lei, Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici” Iaşi - 204 mii lei, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi - 349 mii lei, Muzeul Literaturii Române Iaşi - 169 mii lei, Filarmonica de Stat Moldova Iaşi - 95 mii lei. La capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”, bugetul a fost stabilit astfel: Unitatea Medico - Socială Răducăneni - 146 mii lei, Unitatea Medico - Socială Bivolari - 177 mii lei, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi - 12 mii lei. Bugetul prefigurat pentru anul 2015 la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi este de 260 mii lei iar pentru Camera Agricolă Judeţeană Iaşi - 71 mii lei. 

CLICK aici pentru a descărca proiectul bugetului general al Judeţului Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei