Călcat şi strivit de două maşini
Dimensiune font:
Un tânăr de doar 19 ani din judeţul Bacău şi-a găsit sfârşitul în condiţii groaznice. Tânărul din comuna Sănduleni a fost călcat şi strivit de două maşini deşi se afla pe marginea drumului. „Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 46 de ani din comuna Livezi, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.11, în localitatea Sănduleni, a surprins și accidentat un tânăr de 19 ani, pieton care se afla pe mijlocul părții carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. Moartea tânărului a fost însă mult mai groaznică, acesta în urma impactului fiind proiectat pe contrasens, unde a fost lovit de o autoutilitară, condusă din sens opus de o femeie de 54 de ani. Pietonul a decedat pe loc. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative și au fost conduși la Spitalul Onești pentru prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Ambii sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Primarul Bacăului a revenit în funcţie
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau