Cale liberă la proiecte de investiţii europene neagricole în mediu rural sucevean
Dimensiune font:
Urmărite sunt stimularea mediului de afaceri de la sate, crearea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale, precum şi reducerea diferenţelor dintre rural şi urban
Sesiunea de cereri de proiecte aferente submăsurilor 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”, respectiv, şi 6.4, „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”, se deschide începând cu data de 28 iulie 2016, anunţă Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava. Potrivit oficialului sucevean, în vederea întocmirii cererilor de finanţare, variantele finale ale ghidurilor solicitantului pot fi consultate pe pagina oficială de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) (www.afir.info), acestea fiind publicate încă de pe 21 iulie 2016. Mihai Moraru precizează că, o dată cu proaspăta sesiune de primire a proiectelor, se aplică inclusiv noile reguli de depunere on-line a cererilor în cauză. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de la 120% la 200%, iar în primele 5 zile calendaristice, a fiecărei etape de depunere, nu se aplică plafonul maxim, indiferent de valoarea fondurilor solicitate prin proiectele înaintate. Demersurile survin „Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian Coloş, în luna martie 2016, acesta urmărind, printre altele, stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale, precum şi reducerea diferenţelor dintre mediile rural şi urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro, la secţiunea „Obiective”, subsecțiunea „Strategii-politici-programe”. „Solicitanţii interesaţi să obţină finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor ce vizează sectorul non-agricol, respectiv 6.2 şi 6.4, pot consulta gratuit ghidul solicitantului pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info”, subliniază Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava. Lidia DIACONU
Citeşte şi ANUNŢURI ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau