Canalizare pe ochi frumoşi!
Dimensiune font:
Ieşenii domiciliaţi în blocurile D7-8-9 de pe Primăverii nr. 3 au parte de un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte refacerea canalizării blocurilor. Astfel, locatarii blocului D9 vor mai trebui să aştepte un an pentru a-şi vedea conductele înlocuite întrucât, conform precizărilor reprezentanţilor ApaVital, refacerea racordul blocului nu reprezintă o prioritate
Locatarii blocului D9 din zona Primăverii - Ţuţora au de suportat în fiecare dimineaţă mirosuri grele în propriile toalete. Cauza o constituie canalizarea imobilului, veche şi degradată, despre care locatarii susţin că se înfundă foarte des, fiind nevoiţi să apeleze periodic la echipele de intervenţie a celor de la ApaVital. De parcă aceste lucruri nu sunt suficiente, ieşenii au luat foc în momentul în care au aflat că în zonă, se vor efectua lucrări de modernizare a conductelor de canalizare, însă blocul lor nu a fost prins în proiect! „Întrebându-l pe şeful de lucrare de ce au lăsat acest bloc cu canalizarea veche, în vreme ce, la celelalte, au schimbat toate ţevile şi căminele, mi s-a răspuns că nu este prins în proiect. Cum este posibil să se facă o lucrare aşa mare, iar un bloc care se află în aceeaşi zonă cu altele cărora li se schimbă instalaţiile nu beneficiază de condiţii egale? Plătim acelaşi impozit la Primărie, iar canalizarea noastră este la fel de distrusă”, spune Sandu Marian, locatar al imobilului afectat.
N-au fost bani decât pentru două blocuri
În replică, oficialii ApaVital admit că există probleme la Bl. D9, însă gradul de degradare a conductelor nu a impus refacerea canalizării şi la acest imobil. „Racordul de la blocul D9 este în stare de funcţionare, nu a prezentat o prioritate de a fi refăcut, iar echipa de la secţia Canalizare intervine ori de câte ori este nevoie pentru desfundarea şi decolmatarea canalizării aferente blocului”, spune Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital. Acesta a mai precizat că lucrările efectuate de firma contractoare în zona Primăverii – Ţuţora au constat în reabilitarea colectorului principal, cu mari probleme de preluare şi transport a apelor uzate menajere şi pluviale şi că, odată cu aceste lucrări, din economiile realizate in cadrul proiectului, în limita fondurilor existente, au fost refăcute şi racordurile pentru blocurile D7 şi D8, cele mai deteriorate din zonă. „ApaVital va analiza posibilitatea de a se reface şi racordurile de canalizare din zonă, inclusiv de la blocul D9, într-o altă etapă”, mai spune oficialul societăţii.
Deranjaţi de reporteri
Disputa dintre ieşenii din blocul D9 şi ApaVital nu este la primul episod. În luna septembrie, reprezentanţii asociaţiei de proprietari Primăverii 11 P1 au anunţat societatea de apă şi canalizare că există disfuncţionalităţi la instalaţiile aferente blocurilor D 7 şi D9, mai precis cămine de vizitare defecte şi legături în contrapantă. Şefii ApaVital au răspuns atunci că aspectele semnalate de ei nu se confirmă şi că orice defecţiune care apare se va remedia rapid, dată fiind prezenţa în zonă a echipelor care lucrează la modernizarea conductelor. Sugerăm, totuşi, celor de la ApaVital să stea cu ochii aţintiţi pe cei care execută lucrările. Aceasta întrucât ieri, o parte dintre muncitorii prezenţi la lucru îşi făceau de treabă prin jurul blocului, în vreme ce un individ cu aere de şef a etalat o nervozitate nefirească la apariţia reporterilor „Evenimentului Regional al Moldovei”. Probabil, un semn că lucrurile nu sunt tocmai în regulă, la fel ca şi disconfortul contribuabililor din D9, a căror vină este că nu locuiesc… în blocul vecin! Dan CONSTANTINESCU
* * *
„Cum este posibil să se facă o lucrare aşa mare, iar un bloc care se află în aceeaşi zonă cu altele cărora li se schimbă instalaţiile nu beneficiază de condiţii egale?” - locatar bloc D9
* * *
„ApaVital va analiza posibilitatea de a se reface şi racordurile de canalizare din zonă, inclusiv de la blocul D9, într-o altă etapă” - oficial ApaVital
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau