Când vom putea circula pe pasajul „Octav Băncilă” FOTO
Dimensiune font:
Au mai rămas de asfaltat aproximativ 100 de metri de pe tronsonul median al pasarelei, precum şi o mică porţiune la rampa dinspre Arcu. De asemenea, în următoarele săptămâni va fi finalizată şi asfaltarea trotuarelor pietonale
Lucrările la pasarela care va lega cartierul Alexandru cel Bun (Dacia) de Păcurari este aproape finalizată. În condiţiile în care s-a lucrat într-un regim sporit, de 12 ore pe zi, s-a avansat destul de mult cu lucrările. Spre exemplu, breteaua dinspre Arcu, care în urmă cu două săptămâni încă era la stadiul de betonare, este complet asfaltată, fiind montaţi atât stâlpii pentru iluminatul stradal, cât şi panourile fonoabsorbante. Şi rampa dinspre Păcurari este asfaltată, practic, în acest moment rămânând de asfaltat aproximativ 100 de metri de pe tronsonul median al pasarelei, precum şi trotuarele pietonale. Constructorii admit că lucrările se vor încheia peste o săptămână, însă cu tot cu finisaje şi retuşuri, ieşenii vor circula pe pasaj abia după Crăciun. „Până pe 31 decembrie pasajul va fi funcţional, deşi, grosso-modo, lucrările se vor termina până pe 16 decembrie”, spune unul dintre angajaţii Conest.
Blestemul cifrei 3
Sunt conformate astfel ultimele declaraţii ale primarului interimar care a susţinut recent ca termen limită de finalizarea lucrărilor data de 31 decembrie. „Pasajul Octav Băncilă este un proiect important al Iaşului, care a suferit cel puţin trei transformări chiar din faza de proiectare, din cauza proprietăţilor, a reţelelor... Au fost multe îmbunătăţiri aduse pe parcurs datorită situaţiei reale din teren. Este în termen acest proiect, va fi finalizat până la sfârşitul perioadei de finanţare. S-a lucrat non-stop, se pare că Dumnezeu ne iubeşte, motiv pentru care nu avem niciun motiv pentru a nu duce acest proiect la bun sfârşit, aşa cum le-am promis ieşenilor”, a spus Chirica. De menţionat faptul că lucrările pentru pasajul de aproximativ 500 de metri au durat trei ani.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau