Cantină studenţească într-un fost punct termic
Dimensiune font:
Serviciul Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei a emis în cursul lunii trecute un număr de 150 de autorizaţii de construire şi demolare ale unor clădiri. Una dintre autorizaţii a fost emisă către SC Apan Motors SRL, pentru construirea în zona Antibiotice, pe locul fostei Staţii de îmbuteliere Peco, a unui Complex Integrat Dealer BMW şi împrejmuirea terenului în suprafaţă de 14.880 mp, deţinut în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat anul trecut cu firma OMV. De asemenea, în clădirea Romtelecom din strada Lăpuşneanu nr. 17 se va amenaja un spaţiu comercial cu amplasarea firmei pe faţada clădirii. Dezvoltatorul imobiliar Gheorghe Cristian Negurici a intrat şi el în posesia unei autorizaţii de construire, ce vizează schimbarea destinaţiei unui spaţiu situat la parterul blocului A10 din complexul rezidenţial construit pe Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 4, din locuinţe, în grădiniţă şi şcoală primară. De asemenea, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” va transforma punctul termic C 18 în cantină studenţească. După jumătate de an de funcţionare fără autorizaţie, Cafeneaua Fix din strada Cuza Vodă nr. 10, reprezentată prin Pintilei Jabentian Mihai, a obţinut abia acum avizul pentru „reabilitarea curţii neamenajate prin amenajare terasă descoperită cafenea literară într-un spaţiu verde organizat, cu menţinerea arborilor existenţi şi împrejmuire parţială cu panouri suport pentru gard viu-construcţie cu caracter provizoriu”. Istoricul Cătălin Turliuc este autorizat să întreprindă lucrări de reabilitare, consolidare şi amenajări interioare în incinta locuinţei proprii, amplasate într-un imobil monument istoric din Copou, iar Spitalul Clinic de Boli Infecţioase va demola o magazie şi gardul din cărămidă din str. Octav Botez nr.2. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau