Caramitru şi Streinu Cercel vor deveni astăzi cetăţeni de onoare ai Iaşului
Dimensiune font:
În cadrul Serii Valorilor, eveniment organizat astăzi, 14 octombrie, începând cu ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „V. Alecsandri”, primarul Iaşului va oferi premii şi distincţii pentru cele mai reprezentative nume academice, culturale, educaţionale şi civice din plan local cât şi din ţară, care şi-au adus contribuţia la creşterea imaginii Iaşului. Evenimentul va cuprinde mai multe momente-surpriză, beneficiind de asistenţa regizorală a managerului Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea. Printre momentele importante ale serii se numără şi cel al acordării titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, pentru doctorul Adrian Streinu-Cercel şi actorul Ion Caramitru. Seara se va încheia cu un recital în premieră la Iaşi, oferit de Gran Gala Flamenco, din Barcelona. Întreg evenimentul va putea fi urmărit în direct pe două ecrane gigant amplasate în faţa Teatrului Naţional şi pe site-ul oficial www.sarbatorileiasului.ro. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau