Casa copiilor abandonaţi EXCLUSIV
Dimensiune font:
* „Fericit este omul care îşi va umple casa de copii”, spune Psalmul 126, iar când casa ţi-e plină şi ştii c-ai redat şansa la o viaţă normală unor copii sufletul nu are cum să-ţi fie trist * în povestea de astăzi, care face parte tot din campania „Ajută-i pe copiii isteţi! Oferă-le un dar de Paşte”, iniţiată de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, este vorba de 11 copii * abandonaţi de mici, ei trăiesc acum în Centrul de plasament „Sfinţii Ioachim şi Ana”, din comuna Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ
Părintele Constantin Schiman din comuna nemţeană Dumbrava Roşie, a inaugurat, pe 12 mai 2007, Centrul de plasament de tip familial „Sfinţii Ioachim şi Ana”. Primii copii care au intrat timizi în familia preotului au fost Mihaela Nicorescu şi fraţii Andrei, Florin, Alexandru şi Mihaela Chindea, abandonaţi de familii. „În luna octombrie a aceluiaşi an au mai venit şi Ştefan şi Diana Ţâdir, iar în 2008 familia noastră l-a primit cu braţele deschise şi pe Fabian Asavei”, povesteşte preotul Constantin Schiman.
El a încercat să-i reunească în familii, chiar dacă părinţii i-au abandonat. Şi-a dorit ca măcar fraţii să crească împreună, iar în 2011, la centru a venit şi Valentin Chindea, abandonat de mamă la maternitate, luat în plasament şi abandonat din nou. Câţiva ani mai târziu, la centru au venit şi Ana Chiperi şi Mihaela Eva. Acum, micuţa familie are 11 copii, fiecare cu o poveste dureroasă în trecut, dar cu zâmbetul pe buze în prezent.
Coşmarul primilor ani din viaţă
De la bătăi, boli contagioase netratate, nopţi petrecute în baruri, alături de părinţi sau în aer liber, în miez de iarnă, mulţi dintre copiii de la centru nu-şi amintesc cu plăcere de acea perioadă, iar câţiva dintre ei au mai avut coşmaruri în primii doi ani petrecuţi în noua casă. Se agăţau de sutana preotului şi-l rugau să nu-i abandoneze, dar acum toate sunt doar amintiri urâte a ceea ce nu a fost copilărie, ci un coşmar peste care au trecut datorită vieţii în micul centru de plasament.
Valentin, cel mai mic din casă, este acum în clasa a II-a, iar sora sa, Mihaela, şi cu Diana Ţâdir sunt deja în clasa a IV-a la şcoala din Dumbrava Roşie. Alexandru Chindea e în clasa a V-a. Fratele Dianei, Ştefan, este elev în clasa a VI-a la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ, liceu la care învaţă şi Fabian Asavei, elev în clasa a VIII-a. Andrei şi Florin Chindea sunt în clasa a X-a. Tot într-a X-a, dar la alt liceu, învaţă şi cele două Mihaela Nicorescu şi Eva, în timp ce Ana Chiperi este în clasa a IX-a la profilul de cofetărie-patiserie al şcolii Profesionale de la Liceul Economic din Piatra Neamţ. Odată ajunşi la vârsta majoratului, măsura de protecţie socială încetează pentru copiii lăsaţi în grija statului, însă nu acelaşi lucru se va întâmpla şi în mica familie din Dumbrava Roşie, după cum spunea, cu ani în urmă, părintele Schiman: „Dacă vor vrea să facă o facultate, vom face toate eforturile pentru a-i ajuta. Dacă nu le place şcoala, vor învăţa o meserie şi trebuie susţinuţi ca să reuşească în viaţă ”.
Citeşte şi: Olimpica îndrăgostită de limba franceză
Andreea AMARIEI
„Suntem o familie şi nu renunţăm atunci când este greu” – preotul Constantin Schiman
Centrul de plasament de tip familial „Sfinţii Ioachim şi Ana”a fost inclus în campania „Ajută-i pe copiii isteţi. Oferă-le un dar de Paşte” derulată de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Dacă doriţi să-i ajutaţi pe cei 11 copii puteţi face donaţii constând în cărţi, rechizite, dulciuri şi jucării. Aşteptăm darurile voastre la sediul redacţiei ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei“, aflat pe Şoseaua Naţională nr 15, Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau