Case pentru 80 de chiriaşi la Bacău
Dimensiune font:
Primăria are în administrare peste 80 de locuinţe ANL, care sunt nelocuite * asta în condiţiile în care sunt peste 3.000 de dosare depuse la administraţia locală de către persoane care au nevoie de o locuinţă * repartizarea acestora se va face luna viitoare
Apartamentele au rămas goale, deoarece unii dintre chiriaşi au plecat din ţară sau au reuşit să îşi ia între timp o casă. Dar sunt şi cazuri în care apartamentele pur şi simplu nu au fost locuite de la început. În blocul de pe Narciselor 2 bis, spre exemplu, sunt 5 apartamente goale. Unele dintre ele, chiar de când au fost atribuite , în 2009. „Este un apartament la ultimul etaj în care nu a stat nimeni, de când ne-am mutat aici. Mai sunt şi câteva garsoniere, din care au plecat la un moment dat chiriaşii”, a spus un locatar din blocul în cauză.
Liste lungi de aşteptare
Cu toate acestea, Primăria nu a redistribuit locuinţele rămase libere, dând vina pe procedura greoaie. „Nu putem să le dăm decât respectând legea. Trebuie să actualizăm lista cu solicitanţi, să le trimitem adrese să îşi reactualizeze datele, iar după aceea să treacă prin comisii”, a declarat Cristina Bardaşu, director în cadrul Primăriei. De şase ani, administraţia nu a reuşit să facă acest lucru, iar apartamentele zac şi se degradează, în timp ce teancul de solicitări de locuinţe ANL creşte. Primarul Romeo Stavarache a anunţat că locuinţele vor fi date solicitanţilor luna viitoare.
Citeşte şi: Ajutoare la încălzire pentru toţi băcăuanii
Ionuţ ŞERBAN
„Sunt, într-adevăr peste 80 de locuinţe fără chiriaşi, iar acestea vor fi repartizate prin hotărâre de Consiliu Local în luna decembrie” - primarul Romeo Stavarache
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau