Cât ne costă postul
Dimensiune font:
Timp 40 de zile, mulţi moldoveni au trecut carnea în plan secund, făcând loc produselor vegetale * ei au la dispoziţie o varietate de mâncăruri, însă bugetul limitat îi obligă să se gândească de câteva ori pe etichetă înainte de a scoate banii din portofel * produsele de post sunt mult mai scumpe decât carnea *cele mai norocoase sunt gospodinele care şi-au umplut cămara cu de toate şi care au început să scoată conservele de pe rafturi
Cei care vor să-şi cureţe sufletul înainte de Naşterea Domnului renunţă la carne, lapte şi ouă. În comerţ sunt specialităţi pe bază de soia pentru cei care vor să-şi împace şi duhovnicul, dar şi pofta, însă în afara faptului că au conservanţi şi coloranţi sunt mai scumpe decât carnea. Mâncarea de post poate fi variată, doar că s-ar putea să arunce în aer bugetul credincioşilor.
Citeşte şi Datorii şterse pentru oamenii din Negreşti
Postul Crăciunului cu cheltuială se ţine
Dacă o salată cu legume sau un ghiveci de legume poate ajunge la 10 lei porţia, o porţie de mâncare cu carne poate fi mai ieftină, costând în jur de 8 lei.
Kilogramul de soia se vinde cu preţuri cuprinse între 14 si 17 lei, în funcţie de producător şi sortiment, fiind mult mai scump decât carnea de pui sau de porc. Scump este şi orezul, preţurile variind între 7 şi 10 lei. Nici legumele nu sunt ieftine. Noroc de gospodinele care şi-au umplut cămara cu de toate, că pentru ceilalţi această perioadă e dificilă. La ţară încă sunt multe gospodine care folosesc două rânduri de oale, ulcele si tacâmuri, unele de dulce, altele de post.
„Nu-mi oblig copiii să mănânce de post 40 de zile, dacă eu fac asta. Ei au nevoie de energie, de vitamine, aşa că le fac separat. Fiecare cu mâncarea lui. E greu că atunci când fac, nu pot să gust să văd ce mai trebuie să pun, însă îi pun pe ei să guste”, a declarat Carmen Vasile, gospodină dintr-un sat vasluian.
Vestea bună este că în acest post sunt 13 dezlegări oficiale la peşte. Şi aici, este de unde alege. Crapul se vinde cu 12 lei kilogramul, ştiuca -- 20 de lei. Cel mai ieftin peşte vândut la kilogram este carasul la 6 lei. Dacă unii vor să se răsfeţe, pot scoate din buzunar şi peste 100 de lei pentru un kilogram de creveţi roz. La fel şi în cazul legumelor. Pentru majoritatea, legumele de bază în post sunt cartofii, varza şi fasolea, care nu sunt chiar scumpe, cu excepeţia fasolei care variază între 6 şi 10 lei kilogramul.
În caz că unii vor varietate, trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. Ierburile exotice precum rucola, andivele si feniculul pot usca buzunarul celui care posteşte.
Postul Crăciunului, al doilea ca importanţă după cel al Paştelui, a început pe 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie. În cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne şi lactate. În afară de peşte si produse din peşte, în zilele cu dezlegare se poate consuma şi ulei şi vin.
Roxana NĂSTASĂ
„Au scăzut considerabil vânzările la carne în această perioadă pentru că oamenii ţin post, însă vor creşte în perioada Crăciunului ca în anii trecuţi. Nu te poţi pune cu românul credincios” - Nelu Voicu, comerciant la Piaţa Traian din Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau