Câţi bani au furat şefii asociaţiilor de proprietari
Dimensiune font:
Opt foşti administratori au sustras, în total, aproape 700.000 de lei din banii pe care sucevenii i-au plătit la întreţinere * Primăria încercă să recupereze banii în instanţă, dar şansele sunt mici * doi dintre suspecţii de delapidare au murit
Conducerea producătorului de agent termic, firma Bioenergy, s-a ţinut de cuvânt. A redus cu o treime cantitatea de agent termic livrată în sistem. Problema este că în cele 20.000 de apartamente racordate la Termica se poate face şi mai frig. În plină iarnă, legea îi permite furnizorului să reducă până la jumătate cantitatea de agent termic pe care o livrează, în cazul în care nu-şi primeşte banii potrivit contractului.
Cine sunt vinovaţii
Pe lista celor care se fac vinovaţi de această situaţie trebuie trecuţi şi foştii administratori ai asociaţiilor de proprietari, care au furat banii pe care oamenii i-au plătit la întreţinere. Suma totală delapidată nu este cunoscută cu exactitate la nivelul instituţiilor sucevene. Primăria Suceava are o listă cu opt administratori, care ar fi furat în total aproape 700.000 de lei. Este vorba despre foşti şefi ai Asociaţiilor: „Petru Rareş” (70.000 de lei), „Ion Vodă Viteazu” (26.000 lei), 31 Eroilor (120.000 de lei), Nr 75 (136.000 de lei), Nr 47 (175.000 de lei), Nr 71 (76.000 de lei), Nr 74 (54.000 de lei) şi H10 (4.570 de lei).
Mihai Hanceriuc, şeful Serviciului „Asociaţii de proprietari” din cadrul Primăriei Suceava ne-a declarat că administraţia locală încearcă să recupereze banii furaţi în instanţă. Problema este că foştii administratori ai Asociaţiilor Eroilor 31 şi „Ion Vodă Viteazu” au decedat.
Suma furată, triplă în evidenţele Termica
Deşi nu este obligată să deţină o evidenţă a delapidărilor din asociaţiile de proprietari, Termica are o astfel de statistică. Datele societăţii aflate în insolvenţă nu sunt la fel cu cele calculate de Primărie. În evidenţele Termica, suma delapidată ajunge la 2.247.825 de lei, cu tot cu penalităţi de întârziere la plată. De exemplu, datoria fostului administrator al Asociaţiei 31 Eroilor, Gabriela Bulat, se ridică la 313.922 de lei, adică este dublă faţă de cea care figurează în statistica Primăriei. Apoi, în evidenţele Termica apare şi „blocul groazei”, aşa cum este cunoscut imobilul 48 A din cartierul Zamca, în dreptul căruia sunt trecuţi 135.438 de lei, bani plătiţi de locatari şi furaţi de membrii asociaţiei.
Bâlbele de comunicare dintre asociaţii, Primăria Suceava şi Termica îi afectează pe abonaţii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. „Datoria pe care o avem de recuperat de la populaţie se ridică la 16,5 milioane de lei, cu tot cu banii pe noiembrie 2014. Din total, 8,9 milioane sunt penalităţi”, ne-a declarat Ovidiu Dumitrescu, directorul Termica Suceava.
La sediul Primăriei Suceava are loc astăzi o şedinţă la care vor participa reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, cei ai Termica şi primarul Ion Lungu. Se încearcă identificarea unei soluţii pentru a împiedica conducerea Bioenergy să mai reducă din cantitatea de agent termică livrată în sistem.
Oana ŞLEMCO
Cea mai mare datorie o are Asociaţia 32 Eroilor - 1,6 milioane de lei. Din asociaţie fac parte 1.000 de apartamente, toate aflate în cartierul Burdujeni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
ana
Dec 09, 2014
porniti la termica un cazan de 420t/h pe pacura din rezerva de stat.
Adauga comentariul tau