Ce atribuţii va avea noul viceprimar Mătăsaru
Dimensiune font:
Timp de o săptămână, tânărul social-democrat va prelua atribuţiile lui Victor Surdu, aflat în concediu
Noul viceprimar al municipalităţii ieşene, Daniel Mătăsaru, a aflat care îi sunt atribuţiile pentru perioada următoare. Acestea au fost convenite cu primarul interimar Mihai Chirica, Mătăsaru urmând a se ocupa de DAPP, Salubris, Direcţia Creşe, Evidenţa Populaţiei, RATP, Muzeul „M. Ursachi”, Eitura Junimea, Ateneul Tătăraşi, Eco Piaţa, CET, Termo Service, DAC, Spitalul Parhon, Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Iaşi şi Registrul Agricol. „Sunt atribuţiile colegului Victor Surdu, aflat în concediu, şi pe care le voi prelua timp de o săptămână. Probabil că, odată cu revenirea acestuia, atribuţiile vor fi redistribuite”, a spus noul viceprimar. Mătăsaru a mai precizat că a purtat deja discuţii cu cei de la CET, făcând şi o trecere în revistă a lucrărilor pe care municipalitatea ieşeană le derulează în oraş. „Toate şantierele – mă refer aici şi la pasajul Octav Băncilă - sunt în grafic şi nu ridică probleme de ordin organizatoric”, a mai precizat viceprimarul. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau