Centrul Tehnologic Regional are un nou administrator
Dimensiune font:
În urma licitaţiei organizate ieri de către municipalitate, Centrul Tehnologic Regional a fost adjudecat de către compania Continental, pentru un preţ de 39600 lei/lună, fără TVA, plus taxele şi impozitele aferente. „Contractul prevede ca perioada de închiriere să fie de 3 ani de zile. Conform legii, după 15 zile de la adjudecare urmează să fie semnat contractul, urmând ca el să intre în efectivitate”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Centrul Tehnologic Regional, care are o suprafaţă construită desfăsurată de 4646,70 mp, este un obiectiv realizat pe fonduri europene nerambursabile, destinat cercetării tehnologice, iar închirierea spaţiilor acestui centru se va face pe următorii 5 ani de zile. Complexul este structurat în patru corpuri de clădire, corpul principal fiind destinat activităţilor de birou, iar celelalte trei funcţionând ca hale de producţie şi laboratoare de cercetare. În total, clădirea dispune de 28 de birouri, o parcare, un spaţiu de relaxare, o sală de şedinţe şi 25 de spaţii pentru microproducţie. Centrul oferă servicii de închiriere de spaţii atât pentru cercetare şi transfer tehnologic, cât şi pentru aplicaţii practice şi activităţi de laborator. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau