Ceremonial militar pe Ştefan cel Mare
Dimensiune font:
Militarii organizaţi voluntar în grupul Invictus România, au luat startul ieri, în faţa Primăriei Iaşi, pe ultimele două trasee de alergare din cadrul ediţiei din acest an a Ştafetei Veteranilor, eveniment organizat în contextul Anului Veteranilor de Război şi sărbătoririi, la 25 octombrie, a Zilei Armatei României. Membrii grupului Invictus România vor pleca spre Carei, localitate simbol a eliberării ultimei palme de pământ românesc de sub dominaţie străină, petrecută în octombrie 1944, după ce vor străbate un traseu cuprinzând localităţile Piatra Neamţ, Vatra Dornei, Bistriţa, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Cluj Napoca, Zalău, Satu Mare şi Carei. „Doresc să felicit Garnizoana Iaşi, Asociaţia Veteranilor de Război şi Grupul Invictus România care, prin astfel de evenimente, manifestă respectul faţă de eroii neamului, organizând aceste evenimente de mare încărcătură spirituală. Este important să ne cunoaştem istoria şi să le aducem un omagiu celor care au contribuit la scrierea ei”, a spus consilierul judeţean Alin Aivănoaei. La rândul său, viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica a afirmat că misiunea simbolică iniţiată la Iaşi se constituie într-un omagiu adus tuturor veteranilor de război, tuturor martirilor căzuţi pe câmpul de luptă şi eroilor care în hainele militare. ”Să ne înclinăm cu adâncă emoţie şi sfială în faţa sacrificiului celor care au apărat cu preţul vieţii graniţele patriei-mamă şi să presărăm pe mormintele şi monumentele închinate lor lacrimile recunoştinţei, luminându-le calea spre veşnicie prin făclii aprinse”, a spus edilul.
Luni, 28 septembrie, ştafeta ieşeană se va întâlni cu cea care pleacă astăzi din Curtea de Argeş având ca destinaţie tot localitatea Carei, urmând să participe la o ceremonie comemorativă dedicată militarilor care au luptat pentru eliberarea municipiului Târgu Mureş. Purtătorii Ştafetei Veteranilor vor ajunge, pe 25 Octombrie, la Cărei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român”. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau