CFR a reluat cursele feroviare pe traseul Târgu Neamţ-Paşcani
Dimensiune font:
Cursele feroviare pe traseul Târgu Neamţ-Paşcani-Iaşi au fost reluate, începând de ieri, 4 septembrie. Circulaţia pe acest sector a fost preluată de CFR, după ce Regiotrans a rămas fără licenţă de transport. În total, vor fi 12 trenuri cu o durată de parcurs între Paşcani şi Târgu Neamţ de aproximativ 40 de minute pe sens, accesibile pentru călători din punct de vedere al pre?ului la bilete. Preţul unui bilet pe ruta Paşcani – Târgu Neamţ este de 4.5 lei, a unui abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii este de 94,5 lei, iar pentru elevi şi studenţi, care au 50% reducere, un abonament lunar este doar 47,25 lei. Beneficiari direcţi iar în luarea deciziei de reintroducere a trenurilor vor fi în primul rând navetiştii care depind de funcţionarea acestei rute, studenţii şi elevii, dar şi turiştii, în condiţiile în care întreaga zonă are un mare potenţial turistic, prin prisma mănăstirilor şi a celorlalte obiective istorice. Tronsonul de 31 de kilometri dintre Târgu Neamţ şi Paşcani a fost operat de Regiotrans până la jumătatea lui martie, când Autoritatea de Siguranţă Feroviară a suspendat licenţa de transport a companiei pe toate traseele pe care le deservea la nivel naţional. Reamintim că în urmă cu două săptămâni, aproximativ o sută de locuitori ai oraşului Târgu Neamţ, în principal studenţi care învaţă la Iaşi, au protestat, solicitând reluarea curselor spre centrul universitar, pe calea ferată. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau