Chestionar online pentru organizarea Sărbătorilor Iaşului 2015
Dimensiune font:
Primăria Iaşi, alături de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar şi de partenerii tradiţionali din fiecare an, organizează în luna octombrie 2015 cea de-a XXV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului. În premieră, municipalitatea a declanşat o amplă campanie de consultare a opiniei publice din Iaşi, în privinţa câtorva aspecte esenţiale ale manifestărilor tradiţionale. Astfel, în perioada 25 august – 25 septembrie, la centrele de cartier ale Primăriei Municipiului Iaşi sunt disponibile 12.000 de chestionare, prin care cetăţenii pot adresa sugestii şi recomandări referitoare la Sărbătorile Iaşului 2015. În paralel, campania de consultare se desfăşoară şi în mediul online. Atât pe website-ul dedicat www.sarbatorileiasului.ro, cât şi pe pagina de facebook http://www.facebook.com/sarbatorileiasului a fost publicat chestionarul oficial, care conţine cele 4 întrebări. Ieşenii vor putea răspunde dacă doresc ca sărbătoarea religioasă să se desfăşoare separat de festivităţile laice, dacă sunt de acord cu organizarea spaţiilor pentru comercianţi pe strada Palat, dar şi ce artişti, români sau străini, ar dori să vadă pe scena de la Palatul Culturii, la această ediţie sau la ediţiile viitoare. Răspunsurile cetăţenilor din mediul online vor fi centralizate şi analizate de echipa Primăriei Iaşi, alături de răspunsurile ieşenilor colectate prin centrele de cartier, urmând să fundamenteze organizarea celei de-a XXV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau