Chirii neschimbate în Bazar şi la piaţă
Dimensiune font:
În cazul în care întârzie cu plata, beneficiarii contractelor vor fi obligaţi să achite proprietarului penalităţi de întârziere
Consiliul Local Suceava va a aproba, în şedinţa ordinară a lunii noiembrie, o propunere legislativă privind păstrarea, în anul care vine, a cuantumului valorilor chiriilor şi tarifelor, a nivelul celor din anul care încheie. „Pentru 2016, tarifele de închiriere sunt menţinute la nivelul celor practicate în anul 2015”, se subliniază în expunerea de motive la proiectul de hotărâre semnat de primarul Ion Lungu. Potrivit acesteia, la capitolul „venituri din proprietate”, tarifele din chirii şi concesiuni constituie o importantă sursă a bugetului municipiului Suceava. În categoria obligaţiilor amintite intră chiriile pentru suprafeţele de teren aparţinând domeniului public şi domeniului privat al municipiului şi chiriile pentru folosirea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, proprietate publică şi proprietate privată. De asemenea, Consiliul Local va aproba tarifele de închiriere pentru bunurile proprietate publică şi proprietate privată a municipiului Suceava, aflate în pieţe şi Bazar, dar şi tarifele practicate de Direcţia Administrării Pieţelor şi Direcţia Generală a Domeniului Public.
Plată lunară
Tarifele stabilite sunt achitate lunar, termenul scadent fiind ziua de 25 a lunii următoare. Beneficiarii contractelor sunt obligaţi să achite proprietarului penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale, în cazul în care execută cu întârziere obligaţia de plată a preţului stabilit prin prevederile contractuale. Conform iniţiativei legislative, patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale reprezintă totalitatea bunurilor mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial. Municipiul Suceava, în calitate de persoană juridică de drept public şi titular al dreptului de proprietate publică şi privată, exercită, prin Consiliul Local, posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi domeniul privat.
Citeşte şi: Spectacole-fantomă pe bani publici
Lidia DIACONU
Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, iar cel din domeniul privat sunt supuse regimului de drept comun.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau