Cifre ciudate la semafoarele din oraş VIDEO
Dimensiune font:
Din cauza semafoarelor, şoferii ieşeni trebuie să circule cu atenţie în unele intersecţii din oraş. Dincolo de faptul că sunt zile întregi în care acestea nu funcţionează, fie în urma sincopelor survenite în alimentarea cu energie electrică, fie din cauza lucrărilor din oraş, afişajul unora dintre semafoare dă semne vizibile de „îmbătrânire”. „Pe B-dul Independenţei, cum mergi spre Târgu Cucu, al doilea semafor are cifrele incomplete. Ori s-au defectat câteva circuite ori s-au ars ledurile, cert este că cifrele nu sunt complete, derutându-i pe participanţii la trafic”, spune unul dintre cititorii ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei”.
Cum, în cel mult două luni, urmează a fi finalizate lucrările la proiectul „Managementul traficului”, investiţie care, potrivit edililor, va face ca traficul auto în Iaşi să fie mai fluent datorită reducerii timpului de staţionare al autovehiculelor la traversarea intersecţiilor şi creşterii vitezei de circulaţie, nimeni nu-şi mai bate capul cu remedierea disfuncţionalităţilor. Oricum, deciziile care se iau la nivelul municipalităţii ieşene nu trebuie să mai mire, atât timp cât, pe Splai Bahlui Mai Drept de exemplu, a fost montat deja semafor nou pentru tramvaie, în condiţiile în care se pregăteşte dezactivarea liniei din zonă! Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau