Cinci incendii provocate din neglijenţă în doar o zi la Botoşani
Dimensiune font:
La Vlădeni (comuna Corlăteni), George Enescu, Silişcani (comuna Gorbăneşti), Petricani (oraşul Săveni) şi Copălău, cinci focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit vegetaţia uscată de pe circa opt hectare şi două tone de furaje. Evenimentele cu foc s-au produs marţi, într-un interval de nouă ore. Pentru stingerea celor cinci incendii au acţionat, în total, 60 de pompieri militari, voluntari, dar şi cetăţeni.
Intervenţia promptă a acestora a limitat pagubele la 600 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 65.000 lei.
Potrivit ISU Botoşani, „pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii”.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau