Ciobanii s-au războit cu Parlamentul VIDEO
Dimensiune font:
Mii de crescători de animale din toată ţara au protestat, ieri, la Bucureşti * oierii au blocat bulevardul din faţa Casei Poporului * protestele vizează Legea vânătorii care este în avantajul celor care ţin puşca în cătare şi în defavoarea crescătorilor de animale
Peste 2.000 de crescători de oi din toată ţara au protestat în faţa Parlamentului faţă de Legea prin care se limitează numărul câinilor pe care îl pot deţine ciobanii la stâne. Ei au forţat intrarea în curtea Parlamentului, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor.
Ciobanii s-au strâns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00. Îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale, „înarmaţi” cu clopote şi talăngi, ei au cerut abrogarea noilor norme. Manifestanţii s-au încăierat cu jandarmii şi au rupt cordonul forţelor de ordine, mulţi dintre ei pătrunzând în curtea Legislativului, atât prin porţi, cât şi peste zid.
Ce vor ciobanii
Protestatarii sunt împotriva noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine la stână.
Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, între care şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Moldoovis”.
„Este o aberaţie. Legea vânătorului nu corespunde realităţii, nu apără interesele vânatului, ci doar interesele vânătorului. Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor este formată în 85% din vânători şi înţelegem de ce au adoptat o asemenea lege. Nu poţi să păzeşti o turmă de oi la munte cu trei câini şi una la deal cu doi câini, iar la şes cu un câine pentru că există riscul decimării. La munte sunt lupi, iar la şes şi deal sunt şacali”, a declarat Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Moldoovis” şi secretar al Romovis la nivel naţional.
Ministrul Agriculturii vrea pace
Potrivit noilor amendamentelor adoptate, ciobanii vor putea deţine la şes un singur câine de pază la stână, la turmele de la deal pot avea doi câini, iar cele aflate la munte pot fi păzite de cel mult trei câini. Cine încalcă reglementările riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Crescătorii de oi sunt revoltaţi şi spun că nu pot păzi 600 de ovine cu doar trei câini, aşa cum cred aleşii, pentru că orice adăpost al unei turme are patru colţuri cel puţin. „Sperăm să găsim o soluţie pentru a-i împăca şi pe crescătorii de oi şi pe vânători. Legea a fost adoptată în perioada anterioară venirii Guvernului. Cred că a fost o scăpare. Trebuie să ne aşezăm la masa discuţiilor. Mi s-au părut pertinente părerile oierilor. Vrem să se găsească cea mai bună formulă pentru a linişti spiritele şi să modificăm legislaţia. O vom rezolva înainte se sfârşitul anului”, a spus Achim Irimescu, ministru Agriculturii.
Alina CALINIUC, Roxana NĂSTASĂ
Citeşte şi: Parlamentarii împart câinii de la stâne
Potrivit Agrostar, noua lege a Vănătorii „încalcă grav dreptul la proprietate, interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetice şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îi poate deţine“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau