Circulara care pune pe jar Opoziţia din Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
O scrisoare trimisă de preşedintele CJ Iaşi către primării a stârnit nemulţumire în rândurile consilierilor judeţeni liberali * Maricel Popa a informat edilii cu privire la adoptarea bugetului şi startul investiţiilor în infrastructura rutieră, dar nu a ratat ocazia de a critica Opoziţia pentru votul pe buget * în replică, liberalii spun că preşedintele CJ a minţit primarii prin semnătură oficială cu privire la amendamentele propuse de ei
Prin intermediul unei circulare, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a informat primarii de comune că s-a votat bugetul instituţiei, iar priorităţile anului 2017 sunt investiţiile în infrastructura drumurilor. De altfel, în şedinţa extraordinară de pe 1 aprilie, bugetul judeţului a fost aprobat cu scandal, la o valoare totală a veniturilor de 802 milioane lei, din care 429 milioane lei buget local, iar diferenţa fiind dată de bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, dar cu cheltuieli totale de 890 milioane lei. „Vă anunţ cu bucurie că la sfârşitul săptămânii trecute am aprobat bugetul judeţului Iaşi pentru anul 2017. Acest lucru înseamnă demararea efectivă a celui mai amplu proiect de modernizare a drumurilor judeţene, în cadrul căruia am alocat peste 60 milioane de euro pentru asfaltarea a peste 300 kilometri de drumuri judeţene. Ştim, în urma discuţiilor purtate cu dumneavoastră, primarii comunităţilor din judeţ, că aceasta este cea mai importantă problemă cu care se confruntă ieşenii şi vrem să o rezolvăm”, se arată în circulara trimisă de preşedintele CJ Iaşi primarilor din judeţ. Însă, pe lângă aceste precizări, preşedintele CJ Iaşi nu a ratat ocazia să adauge un nou val de critici la adresa aleşilor judeţeni PNL. Ecoul zarvei provocate în plenul şedinţei din 1 aprilie pe votul bugetului încă persistă în timpanele conducerii CJ Iaşi, care nu scapă nicio ocazie de a lansa noi critici la adresa Opoziţiei. În scrisoarea către edili, şeful judeţului a subliniat că toate amendamentele propuse de liberali au fost acceptate, aspect infirmat însă de liderul grupului consilierilor PNL, Romeo Vatră. „Ţin să precizez că am rămas neplăcut surprins de modul în care colegii consilieri judeţeni PNL au înţeles să trateze politicianist şi imatur una din cele mai importante decizii privind funcţionarea şi dezvoltarea judeţului Iaşi, deşi le-au fost acceptate toate amendamentele. S-au prevalat de lipsa finanţării pentru zona cargo la Aeroportul Iaşi, o decizie ilegală în acest moment, pe care nu pot să o asum”, mai arată preşedintele CJ Iaşi în circulara trimisă primăriilor.
Replici dure: „Minciună sub semnătură oficială”
De partea cealaltă, liberalii spun că niciun amendament propus de ei nu a fost aprobat în forma iniţială, iar scrisoarea trimisă de şeful judeţului este „o minciună sub semnătură oficială”. Aleşii judeţeni liberali spun că nu s-au împotrivit niciodată investiţiilor din Masterplan, iar iniţiativa lor de anul trecut privind startul procedurilor în acest proiect a fost boicotată de majoritatea PSD din plenul CJ. „Din cele opt amendamente pe care le-a avut PNL la bugetul judeţului, zero amendamente au fost aprobate în forma propusă de noi. Această scrisoare dovedeşte faptul că este un preşedinte mărunt, cu un comportament ce ne aduce aminte de alte vremuri pe care le credeam apuse, preocupat mai mult de dezbinare decât de dezvoltarea judeţului. PNL a dovedit că susţine reabilitarea drumurilor din Masterplanul de Transport prin votul dat în luna martie privind obţinerea unui credit extern pentru reabilitarea drumurilor din judeţ. Le readucem aminte celor de la PSD că au boicotat anul trecut, la comanda lui Maricel Popa, şedinţa extraordinară în care PNL a propus demararea reabilitării tuturor drumurilor din Masterplan”, au replicat liberalii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau