Comandantul CMJ, la loc de cinste în Cartea valorilor bucovinene
Dimensiune font:
Colonelul Mugurel Anton, comandantul Centrului Militar Judeţean Suceava a semnat, ieri, în Cartea de onoare a valorilor bucovinene. În şedinţa Colegiului Prefectural, prefectul Constantin Harasim a subliniat că demersul are loc pe data de 22 decembrie, o zi istorică pentru români, cea în care, cu peste un sfert de secol în urmă, a fost răsturnat un regim de tristă amintire. Reprezentantul Guvernului a arătat că în aceste momente importante, la împlinirea a 26 de ani de la Revoluţia din 1989, se impune ca în Cartea de onoare a valorilor bucovinene să fie înscris colonelul Mugurel Anton, reprezentant al Armatei Române în judeţul Suceava. „Ne aducem aminte că la Revoluţie, prima lozincă strigată de către revoluţionari a fost: <Armata e cu noi>! Armata este cea mai veche instituţie, după cea statală, care a apărat graniţele, integritatea şi interesele neamului românesc. În această lună, luna decembrie, îl răsplătim pentru întreaga activitate pe domnul colonel Mugurel Anton, ca reprezentant al Armatei Române în judeţul Suceava şi îi oferim diploma de excelenţă. Tot respectul din partea Instituţiei Prefectului şi tot respectul din partea tuturor sucevenilor pentru Armata Română”, a spus Constantin Harasim.
Colonelul Mugurel Anton s-a adresat plenului şedinţei Colegiului Prefectural, mulţumind pentru aprecierile făcute la adresa Armatei Române şi domniei sale, în calitate de comandat al CMJ. Colonelul Anton a reliefat că este cetăţean român şi, conform Constituţiei, are dreptul şi obligaţia de a-şi apăra ţara. Potrivit şefului CMJ, acest lucru l-a făcut timp de peste 30 de ani, ca militar în termen, elev de şcoală militară, ofiţer activ cu funcţii de execuţie, dar şi de conducere în mai multe garnizoane din ţară, respectiv cele din Galaţi, Piteşti, Botoşani, iar din 1995, în cea din Suceava. ”Pentru mine este o onoare să fiu militar al Armatei Române, nu doar pentru simplul fapt că este o profesie, ci şi pentru că – spun cu mâna pe inimă –, este şi un mod de viaţă. Fidelitatea faţă de ţară este sacră, iar după cum spune marele Sadoveanu < Ţara nu se slujeşte cu declaraţii de dragoste>, ci cu responsabilitate, muncă, iar la nevoie cu jertfă. Responsabilitatea socială şi implicarea în viaţa publică reprezintă valori individuale care stau la baza unei societăţi puternice”, a declarat colonelul Mugurel Anton, comandantului Centrului Militar Judeţean Suceava.
Cartea de onoare a valorilor bucovinene, în care semnează personalităţile judeţului Suceava, „remarcate prin realizări deosebite”, a fost instituită în luna iulie 2015, de către Constantin Harasim, şeful Instituţiei Prefectului judeţului Suceava.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau